Logo clinică

Despre LIREN

O afacere de familie unde te simți ca în familie.
Clinica Liren a început, acum mai bine de 20 de ani, ca un cabinet de familie și a devenit o clinică cu medici tineri, care se simt ca în familie.
La noi vei găsi… ceea ce probabil te aștepți să găsești într-un astfel de loc: o clinică modernă, aparatură de ultimă generație, medici cu experiență, pasionați de ce fac și unde pacientul este tratat cu atenție și răbdare.
Dar vei găsi și altceva, acel ceva al nostru: noi privim zâmbetul, nu dintele. Așa că nu urmărim rezolvarea unei probleme punctuale, ci armonia ansamblului.

ar tu vei fi parte din acest proces.
Echipa noastră de medici îți va prezenta câteva variante de tratament potrivite ție, abordări ce țin cont de urgențele tale medicale punctuale, dar care iau în considerare întreg zâmbetul tău.
Îți vom propune cea mai eficientă metodă de tratament, dar ne vom gândi și la programul și bugetul tău. Vei auzi cuvinte mari ca:

implantologie
protetică
paradontologie
ortodonție
endodonție
estetică dentară.
Dar îți vom explica tot ce înseamnă ele, iar ce trebuie să știi este că acestea sunt doar garanția unor specialiști pe măsură. Pentru că fiecare dintre medicii noștri este specializat în ceva descris de aceste cuvinte.

Poate îți vom recomanda să îi cunoști pe toti medicii noștri, poate vei merge doar la unul dintre ei. Dar, cu siguranță, cine va avea grijă de tine și de dinții tăi va avea grijă ca, la final, să zâmbești din toată inima.

ADRESĂ

STR. TOAMNEI 105, Sector 2 Pornește navigația

SERVICII

Clinica nu a furnizat informații despre serviciile oferite.

FACILITĂȚI

Clinica nu a furnizat informații despre facilități.

PROGRAM

Luni:
12.30 - 20.30
Marți:
12.30 - 20.30
Miercuri:
12.30 - 20.30
Joi:
12.30 - 20.30
Vineri:
09.00 - 17.00
Sâmbătă:
Închis
Duminică:
Închis
Despre
O afacere de familie unde te simți ca în familie.
Clinica Liren a început, acum mai bine de 20 de ani, ca un cabinet de familie și a devenit o clinică cu medici tineri, care se simt ca în familie.
La noi vei găsi… ceea ce probabil te aștepți să găsești într-un astfel de loc: o clinică modernă, aparatură de ultimă generație, medici cu experiență, pasionați de ce fac și unde pacientul este tratat cu atenție și răbdare.
Dar vei găsi și altceva, acel ceva al nostru: noi privim zâmbetul, nu dintele. Așa că nu urmărim rezolvarea unei probleme punctuale, ci armonia ansamblului.

ar tu vei fi parte din acest proces.
Echipa noastră de medici îți va prezenta câteva variante de tratament potrivite ție, abordări ce țin cont de urgențele tale medicale punctuale, dar care iau în considerare întreg zâmbetul tău.
Îți vom propune cea mai eficientă metodă de tratament, dar ne vom gândi și la programul și bugetul tău. Vei auzi cuvinte mari ca:

implantologie
protetică
paradontologie
ortodonție
endodonție
estetică dentară.
Dar îți vom explica tot ce înseamnă ele, iar ce trebuie să știi este că acestea sunt doar garanția unor specialiști pe măsură. Pentru că fiecare dintre medicii noștri este specializat în ceva descris de aceste cuvinte.

Poate îți vom recomanda să îi cunoști pe toti medicii noștri, poate vei merge doar la unul dintre ei. Dar, cu siguranță, cine va avea grijă de tine și de dinții tăi va avea grijă ca, la final, să zâmbești din toată inima.
Această clinică nu are încă nici un review.
Fii primul care acordă o notă clinicii.
Logo clinică

ADRESĂ

STR. TOAMNEI 105, Sector 2
Pornește navigația

CONTACT

SOLICITĂ O EVALUARE PRELIMINARĂ *
edit
SCRIE MESAJ
*Din motive de siguranță a datelor personale, această opțiune este disponibilă doar utilizatorilor care au cont pe platformă

PROGRAM

Luni:
12.30 - 20.30
Marți:
12.30 - 20.30
Miercuri:
12.30 - 20.30
Joi:
12.30 - 20.30
Vineri:
09.00 - 17.00
Sâmbătă:
Închis
Duminică:
Închis